Spre divinitate

Acum cateva zile, gratie unor circumstante de care sunt legate vietile noastre, gandul mi-a zburat la idea de divinitate; aceasta idee este foarte prezenta in gandirea omeneasca, inca de la aparitia constiintei; exista o obsesie a omului si in acelasi timp o frica de a fi divin; de cele mai multe ori se simte nepregatit.
Ateii vorbesc despre Dumnezeu ca despre o creatie a mintii umane; Feuerbach zice ca Dumnezeu este o serie de dorinte, aspiratii ale omului adunate la un loc; imi aduc aminte ca acum cativa ani, intr-o ora de religie, in Spania a venit vorba despre Feuerbach (copiii, nici nu stiau cine a fost), si profesorul ne-a intrebat: "Cum este Dumnezeu?"; pe langa raspunsurile: atotputernic, infinit etc, s-au dat raspunsuri de tip: smecher, sexy, frumos etc; profesorul a demonstrat ca Feuerbach a avut dreptate; alte religii, ca de exemplu cea greaca i-ar da si mai multe dreptate, din moment ce Zeus era mai vicios decat oricare tiran de pe terra si avea tot ceea ce n-ar refuza niciodata un om de rand: putere si nemurire.
Puterea il face pe om sa inceapa sa se creada divin; cand o persoana are atata putere incat sa poata sa faca ce vrea, atunci incepe sa se simta divina si eterna, desi in practica eternitatea humana nu exista (cel putin in aceasta viata); cezar s-a considerat zeu si dupa el o serie de imparati romani, faraonii erau zei si regii din mesopotamia trimisi ai zeilor, la fel ca regii absolutisti din epoca moderna (Ludovic al XIV-lea este un bun exemplu) si ma incumet sa spun ca pana si omul din ziua de azi se simte intr-un fel divin, a descoperit atatea si a avansat atat de mult, incat a ajuns sa creeze oameni pe cale artificiala; poate ca puterea de a procrea il face pe om sa se simta asemanator divinitatii, dar deasemenea il face sa se simta o paryte oarecare din natura; faptul ca poate domina natura, o poate crea pe cale artificiala, il face pe om sa se simta divin, si maincumet sa spun ca il face sa se simta la aceeasi inaltime cu Dumnezeu. pare ca acel "spre" din fraza "omul a fost creat dupa chipul si spre asemanarea lui Dumnezeu" este pe aproape de a fi schimbat cu un "si", ceea ce ar insemna ca este egal cu divinitatea; ce va urma, o lupta intre om si Dumnezeu; de cand a aparut omul exista una, ca rivalitatea intre tata si fiu, despre care ne vorbeste Freud; pana acum divinitatea nu si-a luat nici o palma, omul mai multe, care l-au facut sa-si vada greselile si sa se intoarca la doza abituala de divinitatecare nu este nociva ci creativa, care l-a facut sa avanseze atata.
Dumnezeu il lasa pe om sa depaseasca limita, pentru a putea vedea diferenta intreel si Suprem: omul crezand ca a ajuns la stadiul de divin suprem, uita sa puna picioarele pe pamant si sa continue sa munceasca la fel ca atunci cand si-a atins apogeul, se multumeste cu viciul puterii si incepe sa decada (priviti Roma), palma divina il trezest apoi la realitate il deprima si il ambitioneaza; omul nu e constant, divinitatea este constanta si nemuritoare, ca idealurile neatinse, care sunt neatinse pentru ca divinitatea are monopolul lor (omul le atinge pentru scurt timp, cand este divin).
In concluzie, noi oamenii nu suntem divini permanent pentru ca nu stim sa fim, mai avem de invatat... pan data viitoar invatati, fiti voi!

Mari oameni...

Ma intreb de ce lumea nu apreciaza marii oameni de cultura ai tarii si ai planetei la fel cum ii apreciaza pe cantareti sau pe sportivi. Imi aduc aminte de acele imagini cu fetele noastre care lesinau la venirea lui Michael Jackson in Romania, de oamenii care se ingramadesc sa ia autografe de la Mutu sau Chivu si tremura de emotie cand dau mana cu ei si la alte multe situatii de acest gen pe care n-are rost sa le enumar.
Ma intreb, daca ar veni in Romania Hosbawm, poate cel mai mare istoric englez la ora actuala, o eminenta in studiul istoriei contemporane, lumea s-ar ingramadii sa ia autografe, sa dea mana cu el? nu cred ca stiu nici cine este; dau un exemplu mai usor: Stefan King, un mare scriitor american cu milioane de carti vandute in intreaga lume, s-ar ingramadi cineva sa-l vada sa-l asculte? poate da, dar sigur n-ar mai veni nimeni daca pe trotuarul celalalt s-ar afla Beyonce, care dealtfel nu-i ajunge nici la degetul mic Laurei Pausini sau lui Charles Aznavour, din punct de vedere calitativ; la cel din urma nu cred ca s-ar strange prea multa lume.
Acum expun situatia mea, persoana care apreciaza sportivii la fel de mult ca oamenii de cultura: am avut acelasi sentiment de bucurie atat atunci cand am luat autografe baietilor de la Steaua, cat si atunci cand am asistat la o conferinta sustinuta de o eminenta in istoria Romei si mi-a tremurat mai mult glasul cand i-am pus o intrebare celui din urma, decat atunci cand i-am cerut un autograf lui Lacatus.
Eu cred ca omul de rand este putin atras de cultura, dar in viata nu traim doar cu panem et circum, si nu sunt mai importanti fotbalistii decat anonimii care scriu tratate si inventeaza cine stie ce ca sa ne faca viata mai comoda; eu as face o zi mondiala a acestor persoane, ca sa se faca si ele cunoscute si cu timpul mai apreciate de toata lumea. Pe caurand si fiti voi!

Tacerea

Tacerea, suna a alb, a gol, uneori a nimic, alteori a multe, Göete a spus ca e de aur, dar omul de rand o apreciaza cel mai mult cand inlocuieste cuvantul "nu" fara a-l pronunta si fara a nega posibilitatea unui "da"; mai inlocuieste si minciunile; iar eu cred ca ar trebui apreciata mai mult cand insoteste meditatia, gandul, visul, zborul spre infinit...

Sunt egoist

A fi egoist este ceva rau, sau cel putin, cuvantul egoist suna urat; a fi egoist este un pacat, sau cel putin nu e bine sa fi egoist; cuvantul egoism are ca antonim cuvatul altruism; intrebarea mea este: de cate ori in viata am fost altruisti si de cate ori egoisti? a fi altruist suna frumos, este ceva bun, este o valoare; in viata de zi cu zi cate persoane merita sa fie tratate cu altruism; si cat evoluam ca persoane folosind altruismul?
Altruismul este virtutea fundamentala a crestinismului; si crestinismul este religia care se bazeaza in colectiv si nu in persoana; poate aceasta mentalitate creata de crestinism ne face sa vedem astfel lucrurile, sa apreciem persoanele altruiste si sa le dispretuim pe cele egoiste; de ce egoismul nu poate fi o calitate (nu ma refer la un exces de egoism), spun asta pentru ca evolutia este un rezultat al egoismului; daca omul n-ar fi fost egoist n-ar fi evoluat ar fi ramas la un stadiu de anarhie, un stadiu zoologic. Ambitiile personale, sloganul "scopul scuza mijloacele" au trezit in om foamea de mai mult si de descoperire; toate operele de arta in special cele din epoca medievala si moderna ascund subt frumusetea lor cele mai urate sentimente (egoismul, setea de putere, fala, mandria etc) care au emanat din sufletele acelor regi, nobili sau papi care au sponsorizat artisti de-a lungul timpului.
Marii oameni au recurs si ei la egoism pentru a-si indeplini obiectivele; toate aceste exemple le-am expus pentru a evidentia importanta acestor "defecte" in viata noastra (nu ma refer aici la folosirea lor in exces); cred ca omul nu poate sa fie fericit daca nu este umpic egoist, daca, cateodata, nu renunta la a face pe plac celorlalti pentru a-si satisface dorintele; cateodata suntem prea altruisti, ne gandim prea mult la cel de langa noi, si uitam sa ne gandim la noi, ne instrainam fata de noi insine.

La multi ani Eminescu!

Astazi se implinesc 159 de ani de la nasterea celui mai mare poet roman, Mihai Eminescu. Nu cred ca are rost sa incep sa povestesc aceleasi lucruri care le spun toti in deschiderea unui omagiu dedicat Luceafarului poeziei romanesti; toti stim cine a fost Eminescu si ce mostenire culturala ne-a lasat; nu cred ca ar fi just ca lumea sa ramana doar cu aceasta idee mitica si sa uite de partea umana a poetului; nu trebuie sa fim superficiali cand citim poemele lui Eminescu, pentru ca atunci vom crede ca ele vorbesc doar despre dragoste si cum majoritatea poetilor scriu despre dragoste, am ajunge la idea ca Eminescu a fost un poet lipsit de idei noi si nu este asa. Genialitatea lui Eminescu consta in introducerea de elemente mitice in teme amoroase; el se foloseste de mitologia greaca si romana pentru a realiza aceasta combinatie (nu trebuie uitat patriotismul lui Eminescu); mitul zburatorului apare in doaua poeme foarte cunoscute: Calin, file din poveste si Luceafarul, asta demonstreaza ca autorul da o foarte mare importanta culturii romanesti; Eminescu a scris, deasemenea, basme, doine si poezii inspirate din folclor.
Ca tot am vorbit de Calin, file din poveste si Luceafarul, aceste doua poeme contin versuri foarte erotice, dar Eminescu dinnou isi expune calitatile fiind erotic dar in acelasi timp decent, lipsit de obscenitate si chiar elegant in descriere.
A studiat in afara granitelor o vreme si cu toate astea nu si-a uitat radacinile si a respectat pana in ultimele clipe limba si traditiile romanesti, un exemplu pentru noi cei ce traim acum si care parca am uitat de Eminescu, si aici nu ma refer la numele si doua trei poezii ale sale, ma refer la spiritul Eminescu, ca aparator al culturii si al limbii romane care in ziua de astazi pierde teren vertiginos in fata "culturii" americanizate si tiganizate adoptata de poporul roman, "cultura" care i-ar fi intors stomacul pe dos pana si lui Eminescu daca ar fi vazut panorama (sau mai bine zis panarama) din Romania actuala.