Sarbatori fericite tuturor!

Aceste sarbatori sa va umple sufletul de mai multa caldura ca de obicei, iar cei dragi sa va fie mai aproape ca anii anteriori; Iar anul care vine as vrea sa aud ca sunteti prieteni la catarama cu sanatatea, ca fericirea urmareste alaturi de voi emisiunea favorita si ca implinirile se anticipeaza dorintelor creandu-va zi de zi surprize!

De la Ileana Cosanzeana la "Pretty Woman"

Cateodata e bine sa facem pe copiii, sa uitam de grijile vietii si sa actuam ca in copilarie cu veselie si spontaneitate, ca si cand lumea ar fi un vis perfect; ne ajuta sa ne detasam de grijile vietii. Mai rau este cand in anumite aspecte uitam sa ne maturizam saupur si simplu nu vrem, sau nu vrem sa credem ca ne-am maturizat; un copil traieste intr-un vis, care isi anunta sfarsitul cu "moartea" lui Mos Craciun si se termina definitiv cand individul vede si cealalta fata a lumii, aceea rea, in care rau iti fac si amicii si in care icepe sa doara si inima, sufletul, nu doar trupul.
Copilul imita pe cei din jur si crede orice: imita sunetele si incepe sa vorbeasca, imita gesturile, crede tot ceea ce i se spune si ce aude. Bunica, mama ii citeste in fiecare seara povesti cu Feti-Frumosi si Ilene Cosanzene si toate se termina cu: "si au trait fericiti pana la adanci batraneti"; cand ajunge la adolescenta individul crede ca si lui i se poate intampla acelasi lucru ca si eroii din basmele copilariei, insa dragostea doare ca si viata, lumea din casa parinteasca nu este aceeasi cu cea de afara si nu are aceleasi intentii (adolescentul se loveste in primul rand de egoismul celorlalti) si Raluca sau Mihaela, sau cum s-o numi fata din a doua sau a treia banca cu care se saruta pentru prima oara nu este Ileana Cosanzeana; cu timpul deschide ochii se maturizeaza vede ca povestile sunt la fel ca pacaleala Mos Craciun; individul vede altfel lumea si dragostea, si totusi inca mai crede ca isi poate gasi jumatatea perfecta si o gaseste, dar nu dureaza o eternitate (omul se plictiseste); si desi vede cu ochii lui ca dragostea perfecta nu exista, crede in ea ii alimenteaza mitul: nu mai sunt povestile acum, acum productiile cinematografice, romanele de dragoste etc. tin loc de basme ale copilariei. Telenovele cu un final mieros, lacrimogen si filmele tip "Pretty Woman", prezinta continuitatea conceptului de amor ideal, perfectt in vietile noastre, si prin urmare prezinta povesti imposibile (nu cred ca finalul din "Preety Woman" se pote repeta in realitate, e la fel de fictiv ca un film apocaliptic.
Vreau sa subliniez ca amorul perfect exista, dar nu este cel din basme sau telenovele, este cel de zi cu zi, acel amor pe care il alimentezi, care trec prin grele incercari(certuri, dezamagiri etc) si rezista, care seamana cu omul si cu viata, imperfect, dar care cauta perfectiunea; amorul acesta este un spectacol perfect, dintre multele spectacole pe care ni le prezinta viata si nu trebuie sa ne "drogam" cu ideea eronata facuta despre dragostea perfecta, aceasta trebuie pastrata intr-un sertar ca o carte cu basme pe care o mai deschizi din cand in cand si iti aduci aminte cum erai cand erai copil. Pe curand si fiti voi!

Copile, viseaza! Tinere, lupta si invinge! Omule intareste-ti si consolideaza-ti visul transformat in realitate!

Intr-o postare anteriora am spus ca daca o persoana dintr-o tara subdezvoltata se gandeste la altceva decat la problemele cu care se confrunta zilnic (si aici ma refeream la dialogul acelei persoane cu ea insasi), atunci acea persoana este sigur un adolescent; imi mentin parerea si acum, dupa cum am promis in acel text, mi-o voi justifica.
Eu (si majoritatea lumii, dupa parerea mea) cred ca omul de-a lungul vietii trece prin mai multe etape; prima etapa este cea a copilariei in care omul imita, copiaza pe cei din jurul sau si isi face o idee eronata (frumoasa) despre viata, traind intr-un vis; cand ajunge la varsta adolescentei si incepe sa vada fata dureroasa a vietii incepe sa se intrebe, sa dialogheze cu el insusi, ca si cum s-ar fi trezit intr-o camera goala si se intreaba cum a ajuns acolo, ce o sa urmeze etc. Cand o persoana dialogheaza cu ea insasi incepe sa se descopere si cauta sa se descopere, isi creeaza un ideal si incearca sa lupte pentru el si se intreaba in continu ce sa faca ca sa-si atinga telul, de aceea cred ca adolescentii, sau mai bine zis tinerii ar fi singurii capabili sa se gandeasaca la altceva decat la problemele zilnice, pentru ca sunt singurii care spera. Oamenii maturi au pierdut speranta si ardoarea si incep sa se conforme cu ce au si cu ideea ca nu se mai poate schimba nimic (ma refer aici la cei care traiesc la limita subzistentei si in mizerie) si nu mai gasesc rostul acelor intrebari, cu sau fara sens, despre care am vorbit intr-o postare anterioara. Toti cei care incearca sa ajunga din Africa in Europa, sunt tineri si nicidecum oameni maturi, "impliniti". Si daca n-ar exista acest entuziasm, atunci n-ar exista nici vise, nici speranta de a le implini nici implinirea lor; atunci multe persoane valoroase ar pierde ocazia sa se afirme, multe lucruri necunoscute (adevaruri ascunse de ochii lumii) ar ramane necunoscute si multe impresii eronate ar ramane eronate.
Intr-adevar, acest om tanar are si el defectele lui, pe care le compenseaza cu calitatile si defectele maturitatii, dar daca omul nu ar fi trecut prin aceasta etapa ar ramane incomplet, mereu copil si lipsit de experienta (experienta este dovada de maturitate); fara adolescenta omul n-ar putea sa zambeasca nostalgic la varsta maturitatii, gandindu-se la greselile facute in adolescenta, greseli care l-au calit si implinit.

Oameni divini

Acum cateva zile am vorbit despre nihilism si punerea in practica a ideilor lui Nietzsche cu motivul de a ne descoperi si a ne depasi; pot spune ca era o noua forma de a intelege spiritualitatea si de a vedea divinitatea dintr-o alta perspectiva. Vorbeam despre faptul ca acele persoane care se cultiva, care citesc si admira arta, se cunosc pe ele insasi mai bine, isi descopera calitatile si defectele si reusesc sa supereze stadiul mediocru in care se afla. Aceste persoane sunt cu adevarat ele si se apropie mai mult de stadiul de divinitate al omului, si acest lucru de multe ori este simtit de cei din jur. Mai inainte de a vorbi despre aceste persoane, trebuie sa clarific un lucru: eu cred ca exista trei tipuri de persoane (gandindu-ma la capacitatea lor mentala) : persoane subdezvoltate mental, persoane normale si persoane superdotate.
Persoanele "subdezvoltate mental" sunt acelea care se nasc cu un handicap mental (debile mentale, asa zise nebune etc.) in general cele care nu au o capacitate mentela normala.
Persoanele "normale" sunt acelea "standard" ca sa zic asa, cele mai numeroase.
Iar persoanele superdotate sunt acelea care s-au nascut cu o minte privilegiata, cu o capacitate mentala superioara a persoanelor asa zis "normale"; acest tip de persoane reprezinta un numar redus (la fel ca si cele asa zis "subdezvoltate") in comparatie cu cele normale.
Poate ca termenii pe care i-am utilizat pentru a delimita tipurile de persoane nu sunt pe placul tuturor (pentru aceasta imi cer scuze) , dar obiectivul meu principal este a fi usor de inteles fiecare concept. Pe langa aceste diferente care le gasim intre persoane mai gasim si altele mai profunde pe care voi incerca sa le clarific cu un exemplu: sa presupunem ca avem in fata noastra doua persoane asa zis "normale": una dintre ele are o memorie mai slaba, dar asta nu inseamna ca este mai proasta decat cealalta, diferenta poate fi redusa in momentul in care persoana dezavantajata are o capacitate de munca mai mare decat cea avantajata; ceea ce vreau sa scot in evidenta este faptul ca oamenii se nasc cu capacitati si talente diferite, dar asta nu inseamna ca nu au aceleasi posibilitati de a-si atinge obiectivele, calitatile si defectele se compenseaza; aceasta ne face pe toti egali si cum toti suntem egali avem aceleasi sanse de a ne descoperi, de a evolua, asta depinde numai de noi si de felul in care stim sa ne scoatem in evidenta calitatile si sa ne corectam, sa ne ascundem defectele si atunci cand trebuie sa stim sa profitam de ele. Acele persoane care vor reusi sa indeplineasca acesta vor reusi sa razbeasca.
Au existat si exista atfel de persoane, care au reusit sa atinga intr-un fel "divinitatea", sau mai bine zis sa-si castige rangul de divini; si nu marefer la imparati romani, persi sau egipteni care se autoproclamau zei, divinitatea lor era doar o iluzie creata de puterea pe care o detineau acesti imparati, in ochi lor si a lumii (mult mai credula atunci decat acum- nu cred ca o persona intr-o societate dezvoltata ca cele di ziua de azi poate sa creada ca presedintele tarii ei este un zeu, atunci credeau). Insa exista persoane care au obtinut aceasta divinitate, facand lumea sa le dea acest titlu, oameni care au muncit cu ei insisi si au facut lumea sa se bucure de operele lor intelectuale, si aici ma refer la artisti inediti, compozitori, scriitori, mari personaje istorice etc, oamenii cu o cunoastere de sine si o scara de valori bine si puternic cladita (si aici nu ma refer la una standard, fiecare are scara sa propie de valori). Unii au ajuns sa fie considerati genii, dar sunt si multi genii falsi creati de aparente; un geniu se naste dar daca nu munceste cu el insusi nu poate sa-si comfirme statutul de geniu, asa ca dupa parerea mea un geniu se si construieste in timp.
Noi trebuie sa ne descoperim sa ajungem sa atingem divinul, sa iesim din acel rau al nimenilor, al oilor care behaie dupa oaia lider; sunt constient ca multi nu vor sa asculte sau sa vrea sa schimbe situatia, e problema lor (cum zicea Iisus: cine are urechi de auzit sa auda!), dar o schimbare este necesara pentru o lume mai buna, mai aproape de perfectiune si de divinitate.
Eu va multumesc inca o data pentru ascultare si va spun ca mereu: fiti voi, evadati din turma! Pe curand

Nihilismul si religia

Ce apocaliptic si exagerat a parut Nietszche cand a spus ca Dumnezeu a murit (referinduse la ideea de Dumnezeu si la valorile impuse de Crestinism); Crestinismul n-a cazut, Dumnezeu n-a murit, dar nihilismul reprezinta o religie si o noua perspectiva de a privi viata pentru multe persoane, care cred sau nu ca Dumnezeu a murit, sau considera sau nu acest fapt real; nihilismul este atat de flexibil ca si budismul, pot spune ca este o religie atee, o religie compatibila cu celelalte sau nu, depinzand de forma de nihilism adoptata si acceptata de individ.
Cel mai important fapt este ca in comparatie cu crestinismul, nihilismul da mai multa importanta omului (sau mai bn zis da importanta numai omului), autosuperari acestuia, individualitatii acestuia etc.
Nihilismul da mult mai multa importanta artei, care prin creatie si contemplare ajuta individul sa se depaseaca si sa se transforme in super om. Problema crestinismului e ca vrea un om deosebit, devotat lui Dumnezeu, un individ cu un comportament exemplar, dar intotdeauna un sclav al divinitatii si al bisericii; de ce spun al bisericii: exista Dumnezeu, dar exista si religii, care nu sunt creat de divinitate ci de om (de persoana care traieste o revelatie divina sau nu- au existat destui "profeti" escroci, care au cautat doar interesul personal si controlul asupra populatiei, lucru foarte important in formarea unei religii); omul este imperfect si prin urmare religia este imperfecta, toate religiile au atuuri dar si incoveniente; religiile au aparut odata cu formarea statelor si a armatei, poate de aici legatura atat de stransa intre aceste organe de-a lungul istoriei; toate au aparut pentru a controla populatia fizic si spiritual; religia a controlat morala, etica oamenilor, constiinta lor si asta face si religia crestina acum: sunt atatea pacate sau lucruri bune si lucruri rele care aduc cu ele consecinte eterne; acestea ne fac sa ne subjugam divinitatii si contrazic cuvintele lui Dumnezeu care nu obliga pe om sa-l urmeze, il lasa liber sa-si aleaga calea.
Eu nu cred ca divinitatea vrea sa subjuge omul, eu cred ca il vrea liber, cu mintea deschisa, intr-un interogatoriu perpetuu cu el insusi si cu lucrurile care il inconcojoara, pentru a-si obtine scopul de a se descoperi, a fi el a depasi acest prag de om pentru a deveni un super-om, o fiinta noua care sa traiasca in armonie cu divinitatea insasi (in mijlocul ei); dar mai intai de toate omul vechi trebuie sa moara pentru ca cel nou sa se nasca (la fel cum ii zicea Iisus lui Nicodim) si sa-si descopere divinitatea care sta in el si asteapta strigatul care sa o determine sa isi faca simtita prezenta. Despre aceste persoane voi vorbi in curand, iar pana atunci: vorbiti-va, fiti voi!

Intrebari fara sens...sau nu?

Ma intreb cateodata: nu e absurd sa-mi pun intrebar filozofice si sa-mi bat mintea cu tot felul de lucruri care nu sunt urgente, cum ar fi: de ce exist? de ce eu pe planeta asta si nu in alta parte? sau intrebari de tipul: ce este binele, raul, frumosul etc? din moment ce aceste intrebari ma fac sa-mi pierd timpul storcandu-mi creierii si de multe ori nici macar nu-mi dau un raspuns si daca mi-l dau, cu ce ma pot ajuta? Imi maresc contul din banca? Imi da cineva mancare gratis daca imi pierd timpul gandidndu-ma, cautand raspunsul la aceste intrebari? Sigur ca nu.

Ma intreb, oare oamenii din tari subdezvoltate ca Sudan sau Bolivia de exemplu stau sa-si puna mintea la intrebari ca acestea? Nu stiu ce sa spun, poate ca da sau nu, poate nu atatia ca in Occident; totusi cred (sau cel putin vreau sa cred) ca cel putin unul se gandeste si la altceva in afara de: ce voi manca astazi? Trebuie sa ma duc la 2 kilometri de aici sa iau apa, trebuie sa-mi intaresc coliba ca vin ploile ecuatoriene, sau eu stiu ce probleme zilnice le fura gandul acestor persoane; si daca aceasta persoana exista sunt sigur ca este un copil, un adolescent, pentru ca ei nu si-au pierdut inca speranta intr-un viitor mai bun precum cei mai in varsta din jurul lor (dar acesta est un subiect pe care il voi trata intr-un alt articol).

Da, acesta este raspunsul la prima mea intrebare: speranta de a fi eu, de a fi mai bun, de a fi special, ma face sa ma gandesc la aceste lucruri; pentru a implini toate aceste idealuri trebuie sa ma cunosc si fara aceste intrebari care intr-un principiu nu par importante (in contextul in care traim, in care a rezolva o criza economica este mult mai urgent si important decat a rezolva o criza morala sau spirituala care aparent nu are nici un sens). Dar un trebuie sa uitam un lucru: nu neaparat ceea ce este urgent este si important; intr-adevar problemele economice sunt importante si urgente dar asta un inseamna ca problemele morale si spirituale nu sunt cel putin la fel sau mai importante; sa un uitam ca majoritatea societatilor care sufera crize economice, sufera si crize morale si de valori foarte puternice, deoarece oamenii cu un moral slab sunt mai usor de manipulat decat cei cu un caracter puternic. Si pentru a deveni persoane cu caractere puternice trebuie sa ne punem intrebari, sa scotocim in adancurile noastre, sa deschidem sertarele prefuite din mintea noastra si sa ne descoperim, sa adoptam valori potrivite care sa ne ajute sa depasim obstacolele pe care le intalnim, sa nu fim usor de influentat si cel mai important sa fim un ego aparte, nu o oaie ca toate celelalte din aceasta turma care este societatea. A fi tu nu depinde de nivelul de trai (de aici aluzia la tarile subdezvoltate de mai sus) sau de bogatie, pentru ca nu inseamna ca daca ai bani esti cult sau un esti oaie, sunt multe oi bogate (eu le numesc oi cu blana ingrijita; dar chiar daca o au ingrijita tot oi raman- in cazul acesta nu haina face omul).

Cultura, cartile te fac sa treci de la stadiul de oaie la cel de tu, cultura face diferenta intre om si animal, dar si intre om si Om. De aceea cred ca a dialoga cu tine insuti este un obiectiv important in viata si acele intrebari care pentru multi nu au sens acum mai mult ca oricand si ca oricare alta sunt mai importante; asa ca intrebati-va, dialogati cu voi insiva, descoperiti-va, fiti voi!

In loc de prezentare

Cand intrati pe pagina personala a cuiva aveti interesul sa stiti cu cine stati de vorba si cautati prezentarea (sau mai bine zis autoprezentrea pesoanei respective); este un prim pas spre a intelege si a cunoaste autorul textelor publicate pe pagina respectiva, ca si cand ai citi biografia unui poet pentru al intelege mai bine.

Ei bine, eu cred ca n-are rost sa ma prezint cu lux de amanunte spunanad ceea ce cred eu sau ceea ce spun cei din jur despre mine; nu vreau sa imi fac reclama (ca un sunt pe Hi 5) sau sa creez o impresie (care pentru multi poate fi eronata) despre mine.

In scurta prezentare din stanga paginii am scris informatii obiective, care un pot fi contestate; nu cred ca trebuie sa adaug ceva in plus, va rog pe dumneavoastra sa adaugati restul dupa ce veti citi articolele ce vor urma, va las pe dumneavoastra sa ii scrieti prezentarea autorului, sa il definiti, caci in definitiv noi oamenii suntem actiuni si adjective (baitul acela care a facut un stiu ce, fata aia frumoasa etc), o persoana este un cuvant diferit pentru fiecare persoana cu care intra in contact.

Sper sa impart cat mai multe impresii bune si sa strang cat mai multe adjective pozitive din partea cititorilor.

Va multumesc pentru ascultare. Pe curand!