Mari oameni...

Ma intreb de ce lumea nu apreciaza marii oameni de cultura ai tarii si ai planetei la fel cum ii apreciaza pe cantareti sau pe sportivi. Imi aduc aminte de acele imagini cu fetele noastre care lesinau la venirea lui Michael Jackson in Romania, de oamenii care se ingramadesc sa ia autografe de la Mutu sau Chivu si tremura de emotie cand dau mana cu ei si la alte multe situatii de acest gen pe care n-are rost sa le enumar.
Ma intreb, daca ar veni in Romania Hosbawm, poate cel mai mare istoric englez la ora actuala, o eminenta in studiul istoriei contemporane, lumea s-ar ingramadii sa ia autografe, sa dea mana cu el? nu cred ca stiu nici cine este; dau un exemplu mai usor: Stefan King, un mare scriitor american cu milioane de carti vandute in intreaga lume, s-ar ingramadi cineva sa-l vada sa-l asculte? poate da, dar sigur n-ar mai veni nimeni daca pe trotuarul celalalt s-ar afla Beyonce, care dealtfel nu-i ajunge nici la degetul mic Laurei Pausini sau lui Charles Aznavour, din punct de vedere calitativ; la cel din urma nu cred ca s-ar strange prea multa lume.
Acum expun situatia mea, persoana care apreciaza sportivii la fel de mult ca oamenii de cultura: am avut acelasi sentiment de bucurie atat atunci cand am luat autografe baietilor de la Steaua, cat si atunci cand am asistat la o conferinta sustinuta de o eminenta in istoria Romei si mi-a tremurat mai mult glasul cand i-am pus o intrebare celui din urma, decat atunci cand i-am cerut un autograf lui Lacatus.
Eu cred ca omul de rand este putin atras de cultura, dar in viata nu traim doar cu panem et circum, si nu sunt mai importanti fotbalistii decat anonimii care scriu tratate si inventeaza cine stie ce ca sa ne faca viata mai comoda; eu as face o zi mondiala a acestor persoane, ca sa se faca si ele cunoscute si cu timpul mai apreciate de toata lumea. Pe caurand si fiti voi!

Tacerea

Tacerea, suna a alb, a gol, uneori a nimic, alteori a multe, Göete a spus ca e de aur, dar omul de rand o apreciaza cel mai mult cand inlocuieste cuvantul "nu" fara a-l pronunta si fara a nega posibilitatea unui "da"; mai inlocuieste si minciunile; iar eu cred ca ar trebui apreciata mai mult cand insoteste meditatia, gandul, visul, zborul spre infinit...

Sunt egoist

A fi egoist este ceva rau, sau cel putin, cuvantul egoist suna urat; a fi egoist este un pacat, sau cel putin nu e bine sa fi egoist; cuvantul egoism are ca antonim cuvatul altruism; intrebarea mea este: de cate ori in viata am fost altruisti si de cate ori egoisti? a fi altruist suna frumos, este ceva bun, este o valoare; in viata de zi cu zi cate persoane merita sa fie tratate cu altruism; si cat evoluam ca persoane folosind altruismul?
Altruismul este virtutea fundamentala a crestinismului; si crestinismul este religia care se bazeaza in colectiv si nu in persoana; poate aceasta mentalitate creata de crestinism ne face sa vedem astfel lucrurile, sa apreciem persoanele altruiste si sa le dispretuim pe cele egoiste; de ce egoismul nu poate fi o calitate (nu ma refer la un exces de egoism), spun asta pentru ca evolutia este un rezultat al egoismului; daca omul n-ar fi fost egoist n-ar fi evoluat ar fi ramas la un stadiu de anarhie, un stadiu zoologic. Ambitiile personale, sloganul "scopul scuza mijloacele" au trezit in om foamea de mai mult si de descoperire; toate operele de arta in special cele din epoca medievala si moderna ascund subt frumusetea lor cele mai urate sentimente (egoismul, setea de putere, fala, mandria etc) care au emanat din sufletele acelor regi, nobili sau papi care au sponsorizat artisti de-a lungul timpului.
Marii oameni au recurs si ei la egoism pentru a-si indeplini obiectivele; toate aceste exemple le-am expus pentru a evidentia importanta acestor "defecte" in viata noastra (nu ma refer aici la folosirea lor in exces); cred ca omul nu poate sa fie fericit daca nu este umpic egoist, daca, cateodata, nu renunta la a face pe plac celorlalti pentru a-si satisface dorintele; cateodata suntem prea altruisti, ne gandim prea mult la cel de langa noi, si uitam sa ne gandim la noi, ne instrainam fata de noi insine.

La multi ani Eminescu!

Astazi se implinesc 159 de ani de la nasterea celui mai mare poet roman, Mihai Eminescu. Nu cred ca are rost sa incep sa povestesc aceleasi lucruri care le spun toti in deschiderea unui omagiu dedicat Luceafarului poeziei romanesti; toti stim cine a fost Eminescu si ce mostenire culturala ne-a lasat; nu cred ca ar fi just ca lumea sa ramana doar cu aceasta idee mitica si sa uite de partea umana a poetului; nu trebuie sa fim superficiali cand citim poemele lui Eminescu, pentru ca atunci vom crede ca ele vorbesc doar despre dragoste si cum majoritatea poetilor scriu despre dragoste, am ajunge la idea ca Eminescu a fost un poet lipsit de idei noi si nu este asa. Genialitatea lui Eminescu consta in introducerea de elemente mitice in teme amoroase; el se foloseste de mitologia greaca si romana pentru a realiza aceasta combinatie (nu trebuie uitat patriotismul lui Eminescu); mitul zburatorului apare in doaua poeme foarte cunoscute: Calin, file din poveste si Luceafarul, asta demonstreaza ca autorul da o foarte mare importanta culturii romanesti; Eminescu a scris, deasemenea, basme, doine si poezii inspirate din folclor.
Ca tot am vorbit de Calin, file din poveste si Luceafarul, aceste doua poeme contin versuri foarte erotice, dar Eminescu dinnou isi expune calitatile fiind erotic dar in acelasi timp decent, lipsit de obscenitate si chiar elegant in descriere.
A studiat in afara granitelor o vreme si cu toate astea nu si-a uitat radacinile si a respectat pana in ultimele clipe limba si traditiile romanesti, un exemplu pentru noi cei ce traim acum si care parca am uitat de Eminescu, si aici nu ma refer la numele si doua trei poezii ale sale, ma refer la spiritul Eminescu, ca aparator al culturii si al limbii romane care in ziua de astazi pierde teren vertiginos in fata "culturii" americanizate si tiganizate adoptata de poporul roman, "cultura" care i-ar fi intors stomacul pe dos pana si lui Eminescu daca ar fi vazut panorama (sau mai bine zis panarama) din Romania actuala.

Romania a murit!

Nu credeam ca vre-o data in viata am sa spun asta dar situatia ma sileste sa o fac: Romania a murit! de ce? pentru ca romanul nu mai este roman, a disparut s-a metamorfozat ii este rusine de propria identitate (nu vreau sa jignesc pe cei care inca se identifica cu poporul si cultura romana).
Aceasta lipsa de identitate este o problema sociala care da nastere altor probleme; si apoi ne intrebam de ce Romania merge asa de rau, cand noi suferim o lipsa de identitate si de valori in clipa de fata incurabile, care ne fac egoisti si lipsiti de simt comun.
Sunt curios, daca s-ar face un sondaj intre romani, cati s-ar simti mandri ca sunt romani si cati dintre ei si-ar justifica coerent raspunsul? Sunt mandru ca sunt roman pentru ca Romania e o tara bogata si frumoasa? nu e singura; Sunt mandru pentru ca Eminescu e roman: cati tineri romani ar renunta la o ora de ascultat manele, sau orice alta muzica ca sa citeasca cateva versuri din eminescu sau poetul preferat? Numarul cred ca ar fi rusinos, mi-e rusine sa ma gandesc la el. Cati tineri stramba din nas cand aud un Tudor Gheorghe sau un Liviu Vasilica si cati se extaziaza cu Guta, Salam sau cine stie ce DJ; cifrele ar fi iarasi in defavoarea identitatii nationale; acestia sunt tinerii, viitorul, cei mai in varsta inca mai cred ca Romania este o tara frumoasa si bogata (asa i-au invatat sloganurile regimului predecembrist); si daca e bogata asta nu inseamna ca aceasta bogatie trebuie exploatata in favoarea noastra? Nu am fost lasati; e adevarat de la Decebal incoace ne-au furat toti, la 1601 nu l-au lasat pe Mihai Viteazul sa uneasca Romania de frica, dar dupa 1990,sau dupa 2000 cine ne-a mai furat cine nu ne-a mai lasat? ne-am furat noi insine, nu ne-am lasat noi insine.
dam vina pe politicieni ca sunt egoisti, ca vor totul pentru ei, dar omul de rand nu e egoist, nu vrea totul pentru el? solutia nu consta in schimbarea unor politicieni si atat, trebuie creata o identitate, o mentalitate, o unitate, un tel: cum sa existe unitate intre romani, cand nu ne respectam, nu ne identificam cu tara, ne consideram niste hoti si niste mafioti si parca ne mandrim cu asta, lasam ca alte culturi sa ne invadeze, ne batem joc de propia limba (folosim o groaza de cuvinte in engleza care exista si in limba noastra), valorile noastre sunt banii, femeile si puterea si doar vizionand stirile vedem ca tara noastra este un haos total in care egoismul este baza eticii noastre.
In momentul in care romanul isi va respecta fratele, cultura, tara, memoria nationala, abia atunci putem spune ca Romania incepe sa invie; si cand vorbesc de respect ma refer la micile mari lucruri: trebuie sa constientizam pana si faptul ca a arunca harti pe jos este o lipsa de respect fata de ceilalti, o lipsa de simt comun.
Problema este ca "romania" este departe de Romania si "romanul" nu stie nici de ce este roman, asa ca drumul pana la invierea Romaniei este lung sau s-a infundat. Romani, cautati! solutia e in voi.
Pe curand!