La multi ani Eminescu!

Astazi se implinesc 159 de ani de la nasterea celui mai mare poet roman, Mihai Eminescu. Nu cred ca are rost sa incep sa povestesc aceleasi lucruri care le spun toti in deschiderea unui omagiu dedicat Luceafarului poeziei romanesti; toti stim cine a fost Eminescu si ce mostenire culturala ne-a lasat; nu cred ca ar fi just ca lumea sa ramana doar cu aceasta idee mitica si sa uite de partea umana a poetului; nu trebuie sa fim superficiali cand citim poemele lui Eminescu, pentru ca atunci vom crede ca ele vorbesc doar despre dragoste si cum majoritatea poetilor scriu despre dragoste, am ajunge la idea ca Eminescu a fost un poet lipsit de idei noi si nu este asa. Genialitatea lui Eminescu consta in introducerea de elemente mitice in teme amoroase; el se foloseste de mitologia greaca si romana pentru a realiza aceasta combinatie (nu trebuie uitat patriotismul lui Eminescu); mitul zburatorului apare in doaua poeme foarte cunoscute: Calin, file din poveste si Luceafarul, asta demonstreaza ca autorul da o foarte mare importanta culturii romanesti; Eminescu a scris, deasemenea, basme, doine si poezii inspirate din folclor.
Ca tot am vorbit de Calin, file din poveste si Luceafarul, aceste doua poeme contin versuri foarte erotice, dar Eminescu dinnou isi expune calitatile fiind erotic dar in acelasi timp decent, lipsit de obscenitate si chiar elegant in descriere.
A studiat in afara granitelor o vreme si cu toate astea nu si-a uitat radacinile si a respectat pana in ultimele clipe limba si traditiile romanesti, un exemplu pentru noi cei ce traim acum si care parca am uitat de Eminescu, si aici nu ma refer la numele si doua trei poezii ale sale, ma refer la spiritul Eminescu, ca aparator al culturii si al limbii romane care in ziua de astazi pierde teren vertiginos in fata "culturii" americanizate si tiganizate adoptata de poporul roman, "cultura" care i-ar fi intors stomacul pe dos pana si lui Eminescu daca ar fi vazut panorama (sau mai bine zis panarama) din Romania actuala.

Romania a murit!

Nu credeam ca vre-o data in viata am sa spun asta dar situatia ma sileste sa o fac: Romania a murit! de ce? pentru ca romanul nu mai este roman, a disparut s-a metamorfozat ii este rusine de propria identitate (nu vreau sa jignesc pe cei care inca se identifica cu poporul si cultura romana).
Aceasta lipsa de identitate este o problema sociala care da nastere altor probleme; si apoi ne intrebam de ce Romania merge asa de rau, cand noi suferim o lipsa de identitate si de valori in clipa de fata incurabile, care ne fac egoisti si lipsiti de simt comun.
Sunt curios, daca s-ar face un sondaj intre romani, cati s-ar simti mandri ca sunt romani si cati dintre ei si-ar justifica coerent raspunsul? Sunt mandru ca sunt roman pentru ca Romania e o tara bogata si frumoasa? nu e singura; Sunt mandru pentru ca Eminescu e roman: cati tineri romani ar renunta la o ora de ascultat manele, sau orice alta muzica ca sa citeasca cateva versuri din eminescu sau poetul preferat? Numarul cred ca ar fi rusinos, mi-e rusine sa ma gandesc la el. Cati tineri stramba din nas cand aud un Tudor Gheorghe sau un Liviu Vasilica si cati se extaziaza cu Guta, Salam sau cine stie ce DJ; cifrele ar fi iarasi in defavoarea identitatii nationale; acestia sunt tinerii, viitorul, cei mai in varsta inca mai cred ca Romania este o tara frumoasa si bogata (asa i-au invatat sloganurile regimului predecembrist); si daca e bogata asta nu inseamna ca aceasta bogatie trebuie exploatata in favoarea noastra? Nu am fost lasati; e adevarat de la Decebal incoace ne-au furat toti, la 1601 nu l-au lasat pe Mihai Viteazul sa uneasca Romania de frica, dar dupa 1990,sau dupa 2000 cine ne-a mai furat cine nu ne-a mai lasat? ne-am furat noi insine, nu ne-am lasat noi insine.
dam vina pe politicieni ca sunt egoisti, ca vor totul pentru ei, dar omul de rand nu e egoist, nu vrea totul pentru el? solutia nu consta in schimbarea unor politicieni si atat, trebuie creata o identitate, o mentalitate, o unitate, un tel: cum sa existe unitate intre romani, cand nu ne respectam, nu ne identificam cu tara, ne consideram niste hoti si niste mafioti si parca ne mandrim cu asta, lasam ca alte culturi sa ne invadeze, ne batem joc de propia limba (folosim o groaza de cuvinte in engleza care exista si in limba noastra), valorile noastre sunt banii, femeile si puterea si doar vizionand stirile vedem ca tara noastra este un haos total in care egoismul este baza eticii noastre.
In momentul in care romanul isi va respecta fratele, cultura, tara, memoria nationala, abia atunci putem spune ca Romania incepe sa invie; si cand vorbesc de respect ma refer la micile mari lucruri: trebuie sa constientizam pana si faptul ca a arunca harti pe jos este o lipsa de respect fata de ceilalti, o lipsa de simt comun.
Problema este ca "romania" este departe de Romania si "romanul" nu stie nici de ce este roman, asa ca drumul pana la invierea Romaniei este lung sau s-a infundat. Romani, cautati! solutia e in voi.
Pe curand!

Sarbatori fericite tuturor!

Aceste sarbatori sa va umple sufletul de mai multa caldura ca de obicei, iar cei dragi sa va fie mai aproape ca anii anteriori; Iar anul care vine as vrea sa aud ca sunteti prieteni la catarama cu sanatatea, ca fericirea urmareste alaturi de voi emisiunea favorita si ca implinirile se anticipeaza dorintelor creandu-va zi de zi surprize!

De la Ileana Cosanzeana la "Pretty Woman"

Cateodata e bine sa facem pe copiii, sa uitam de grijile vietii si sa actuam ca in copilarie cu veselie si spontaneitate, ca si cand lumea ar fi un vis perfect; ne ajuta sa ne detasam de grijile vietii. Mai rau este cand in anumite aspecte uitam sa ne maturizam saupur si simplu nu vrem, sau nu vrem sa credem ca ne-am maturizat; un copil traieste intr-un vis, care isi anunta sfarsitul cu "moartea" lui Mos Craciun si se termina definitiv cand individul vede si cealalta fata a lumii, aceea rea, in care rau iti fac si amicii si in care icepe sa doara si inima, sufletul, nu doar trupul.
Copilul imita pe cei din jur si crede orice: imita sunetele si incepe sa vorbeasca, imita gesturile, crede tot ceea ce i se spune si ce aude. Bunica, mama ii citeste in fiecare seara povesti cu Feti-Frumosi si Ilene Cosanzene si toate se termina cu: "si au trait fericiti pana la adanci batraneti"; cand ajunge la adolescenta individul crede ca si lui i se poate intampla acelasi lucru ca si eroii din basmele copilariei, insa dragostea doare ca si viata, lumea din casa parinteasca nu este aceeasi cu cea de afara si nu are aceleasi intentii (adolescentul se loveste in primul rand de egoismul celorlalti) si Raluca sau Mihaela, sau cum s-o numi fata din a doua sau a treia banca cu care se saruta pentru prima oara nu este Ileana Cosanzeana; cu timpul deschide ochii se maturizeaza vede ca povestile sunt la fel ca pacaleala Mos Craciun; individul vede altfel lumea si dragostea, si totusi inca mai crede ca isi poate gasi jumatatea perfecta si o gaseste, dar nu dureaza o eternitate (omul se plictiseste); si desi vede cu ochii lui ca dragostea perfecta nu exista, crede in ea ii alimenteaza mitul: nu mai sunt povestile acum, acum productiile cinematografice, romanele de dragoste etc. tin loc de basme ale copilariei. Telenovele cu un final mieros, lacrimogen si filmele tip "Pretty Woman", prezinta continuitatea conceptului de amor ideal, perfectt in vietile noastre, si prin urmare prezinta povesti imposibile (nu cred ca finalul din "Preety Woman" se pote repeta in realitate, e la fel de fictiv ca un film apocaliptic.
Vreau sa subliniez ca amorul perfect exista, dar nu este cel din basme sau telenovele, este cel de zi cu zi, acel amor pe care il alimentezi, care trec prin grele incercari(certuri, dezamagiri etc) si rezista, care seamana cu omul si cu viata, imperfect, dar care cauta perfectiunea; amorul acesta este un spectacol perfect, dintre multele spectacole pe care ni le prezinta viata si nu trebuie sa ne "drogam" cu ideea eronata facuta despre dragostea perfecta, aceasta trebuie pastrata intr-un sertar ca o carte cu basme pe care o mai deschizi din cand in cand si iti aduci aminte cum erai cand erai copil. Pe curand si fiti voi!

Copile, viseaza! Tinere, lupta si invinge! Omule intareste-ti si consolideaza-ti visul transformat in realitate!

Intr-o postare anteriora am spus ca daca o persoana dintr-o tara subdezvoltata se gandeste la altceva decat la problemele cu care se confrunta zilnic (si aici ma refeream la dialogul acelei persoane cu ea insasi), atunci acea persoana este sigur un adolescent; imi mentin parerea si acum, dupa cum am promis in acel text, mi-o voi justifica.
Eu (si majoritatea lumii, dupa parerea mea) cred ca omul de-a lungul vietii trece prin mai multe etape; prima etapa este cea a copilariei in care omul imita, copiaza pe cei din jurul sau si isi face o idee eronata (frumoasa) despre viata, traind intr-un vis; cand ajunge la varsta adolescentei si incepe sa vada fata dureroasa a vietii incepe sa se intrebe, sa dialogheze cu el insusi, ca si cum s-ar fi trezit intr-o camera goala si se intreaba cum a ajuns acolo, ce o sa urmeze etc. Cand o persoana dialogheaza cu ea insasi incepe sa se descopere si cauta sa se descopere, isi creeaza un ideal si incearca sa lupte pentru el si se intreaba in continu ce sa faca ca sa-si atinga telul, de aceea cred ca adolescentii, sau mai bine zis tinerii ar fi singurii capabili sa se gandeasaca la altceva decat la problemele zilnice, pentru ca sunt singurii care spera. Oamenii maturi au pierdut speranta si ardoarea si incep sa se conforme cu ce au si cu ideea ca nu se mai poate schimba nimic (ma refer aici la cei care traiesc la limita subzistentei si in mizerie) si nu mai gasesc rostul acelor intrebari, cu sau fara sens, despre care am vorbit intr-o postare anterioara. Toti cei care incearca sa ajunga din Africa in Europa, sunt tineri si nicidecum oameni maturi, "impliniti". Si daca n-ar exista acest entuziasm, atunci n-ar exista nici vise, nici speranta de a le implini nici implinirea lor; atunci multe persoane valoroase ar pierde ocazia sa se afirme, multe lucruri necunoscute (adevaruri ascunse de ochii lumii) ar ramane necunoscute si multe impresii eronate ar ramane eronate.
Intr-adevar, acest om tanar are si el defectele lui, pe care le compenseaza cu calitatile si defectele maturitatii, dar daca omul nu ar fi trecut prin aceasta etapa ar ramane incomplet, mereu copil si lipsit de experienta (experienta este dovada de maturitate); fara adolescenta omul n-ar putea sa zambeasca nostalgic la varsta maturitatii, gandindu-se la greselile facute in adolescenta, greseli care l-au calit si implinit.