Noapte Buna Romania!

A treacut o gramada de timp de cand n-am mai postat nimic pe acest blog;parca mi s-a luat de scris, sau mai bine zis mi-am oprit gandurile doar pentru mine. Cred ca pe zi ce trece ma simt mai putin identificat cu Romania si poate cand bunicii mei nu vor mai fi, nici macar pamantul nu ma va mai avea puterea de a ma mai chema acasa; peste cinci ani vreau sa-mi schimb nationalitatea, cateodata ma bate gandul sa-mi schimb si numele si chiar istoria daca as putea...desi ma doare enorm si mi se pare ca ceea ce spun e o profanare a memoriei nationale.
Eu inca mai iubesc Romania, si chiar acum imi tremura mainile pe taste si aproape ca lacrimez, gandindu-ma la soarta noastra, a romanilor, ca popor, care pare a fi neschimbata si perpetua, caci noi nu vrem sa ne-o schimbam, si prin urmare va trebui sa ma conving ca Romania a murit pentru a nu stiu cata oara; prefer sa cred asta decat sa incerc sa ma gandesc ce as putea face ca sa scot tara dintr-o mlastina in care ursitele au bagat-o si nici zeii n-o mai pot scoate; cel putin pentru mine, Romania ramane o amintire, profunda, minunata care imi vibreaza in piept de fiecare data cand imi trece prin gand sau ii pronunt numele.
Accept toate criticile, caci si eu la randul meu critic; in Romania se vorbeste si se gandeste mult dar nu se schimba, nu se face nimic, si nu vorbesc aici de clasa politica ci de omul de rand:acum cateva zile citeam pe o pagiana de internet a unui ziarist sportiv un articol despre spiritul de lupata al sarbilor si majoritatea comentariilor vorbeau despre faptul ca avem de invatat de la sarbi, ma intreb ce mai trebuie sa mai invatam si de la cine, pot spune ca ii respect pe sarbi, ca sunt asa cum sunt dar nu trebuie sa imprumut nimic de la ei ci trebuie sa redescopar valorile autohtone pe care le-am uitat; ma intreb oamenii din Romania nu s-au tot saturat sa imprumute de la americani, de la rromi, de la italieni etc? Eu cand merg in Romania parca sunt in alta tara: weekend-uri, job-uri, fite, muzica din toate colturile lumii lipsita de calitate (excluzand muzica care provine din tarile de traditie anglo-saxona), vedete scoase din pamant, cantareti care se straduie sa cante in engleza, ca poate i-o vedea cineva ca acum suntem in Europa (si nu-i vede nimeni ca sunt rebuturi) etc. Nu vreau sa mai vorbesc despre romanii care au emigrat care in proportie de 90% sunt analfabeti culturali si vor sa iasa in evidenta tot timpul, si o fac facandu-ne de ras; vreau sa spun ca eu inca n-am auzit de faimosii nostri informaticieni care impanzesc toata America si Europa (am auzit de altii din alte tari) si in afara avem faima de buni muncitori dar nu buni profesionisti cum tot se vorbeste pe la noi ca romanu face si drege si e bun la toate(da, stie sa faca o gramada de lucruri dar nu exceleaza in niciunul si asta nu e motiv de lauda) si nu mai vorbim despre romance care sunt cel mai prezente in cluburi unde fac tot tacamul barbatilor (astea da fac multe si exceleaza la oral) si pot spune ca cel putin In Spania nu exista club fara un numar important de romance, care dupa pregatirea care ni se da noua in scoli ar trebui sa fie premiante la facultatile din occident (in care romani sunt foarte putini-in a mea eu sunt singurul)- noi ne pricepem la toate dar nu excelam la nimic, poate de aceea ilustrii informaticieni romani in drumul lor catre N.A.S.A. s-au oprin prin Italia si Spania sa fure cu, cardul din Banci si cum i-au prins (caci nu exceleaza la capitolul securitate) acum stau prin tribunale si prin puscarii.
Asa n-o sa ajungem niciodata nicaieri si para ca aceasta criza morala ne apasa din ce in ce mai rau dar noi nu vrem sa iesim din ea prin noi insine ci imprumutandu-ne de la altii si astfel nu mai stim nici cine suntem si criza se mareste cu fiecare element imprumutat de afara; in concluzie ne e lene vrem totul de-a gata nu ne stoarcem mult creerii si credem ca stim multe si nu stim nimic: cand eram la scoala in Romania, si intreba profesorul ce vrea sa se faca fiecare toti ne faceam doctori, avocati etc, si cum zicea o profesoara de-a mea: "da' drumuri, blocuri cine facace ma, daca va faceti toti doctori si avocati?" si-acuma zic si eu: da' tara asta cine o mai salveaza ma daca in loc sa puneti curu' la munca pentru a o schiba si in loc sa va scoateti fumurile si prostul orgoliu din voi va e lene si sunteti indiferenti de tot ce se intampla in jurul vostru si-l votati pe Becali si pe Vadim sa va reprezinte In Parlamentul European; e plina Targovistea de taximetristi (cred ca sunt mai multi ca in Valencia, sau tot pe acolo), pentru unii permisul de coducere e singurul titlu pe care il au, si chiar asa le e rusine sa puna mana pe caramida, nu mai vorbesc despre toapele care apar la televizor si care au un post acolo gratie titlului care il ascund (sau nu) in sutien; asa nu se poate merge inainte e prea mult haos si ne-am batut joc de noi; nu vreau sa fac o chemare doar vreau sa prezint realitatea vazuta din afara, nu vreau sa constientizez pe nimeni vreau doar sa ma conving ca nu mai are rost sa-mi bat mintea cu o posibila salvare a Romaniei, e In zadar si...e pacat; Noapte Buna Romania! Pe vecie!

Spre divinitate

Acum cateva zile, gratie unor circumstante de care sunt legate vietile noastre, gandul mi-a zburat la idea de divinitate; aceasta idee este foarte prezenta in gandirea omeneasca, inca de la aparitia constiintei; exista o obsesie a omului si in acelasi timp o frica de a fi divin; de cele mai multe ori se simte nepregatit.
Ateii vorbesc despre Dumnezeu ca despre o creatie a mintii umane; Feuerbach zice ca Dumnezeu este o serie de dorinte, aspiratii ale omului adunate la un loc; imi aduc aminte ca acum cativa ani, intr-o ora de religie, in Spania a venit vorba despre Feuerbach (copiii, nici nu stiau cine a fost), si profesorul ne-a intrebat: "Cum este Dumnezeu?"; pe langa raspunsurile: atotputernic, infinit etc, s-au dat raspunsuri de tip: smecher, sexy, frumos etc; profesorul a demonstrat ca Feuerbach a avut dreptate; alte religii, ca de exemplu cea greaca i-ar da si mai multe dreptate, din moment ce Zeus era mai vicios decat oricare tiran de pe terra si avea tot ceea ce n-ar refuza niciodata un om de rand: putere si nemurire.
Puterea il face pe om sa inceapa sa se creada divin; cand o persoana are atata putere incat sa poata sa faca ce vrea, atunci incepe sa se simta divina si eterna, desi in practica eternitatea humana nu exista (cel putin in aceasta viata); cezar s-a considerat zeu si dupa el o serie de imparati romani, faraonii erau zei si regii din mesopotamia trimisi ai zeilor, la fel ca regii absolutisti din epoca moderna (Ludovic al XIV-lea este un bun exemplu) si ma incumet sa spun ca pana si omul din ziua de azi se simte intr-un fel divin, a descoperit atatea si a avansat atat de mult, incat a ajuns sa creeze oameni pe cale artificiala; poate ca puterea de a procrea il face pe om sa se simta asemanator divinitatii, dar deasemenea il face sa se simta o paryte oarecare din natura; faptul ca poate domina natura, o poate crea pe cale artificiala, il face pe om sa se simta divin, si maincumet sa spun ca il face sa se simta la aceeasi inaltime cu Dumnezeu. pare ca acel "spre" din fraza "omul a fost creat dupa chipul si spre asemanarea lui Dumnezeu" este pe aproape de a fi schimbat cu un "si", ceea ce ar insemna ca este egal cu divinitatea; ce va urma, o lupta intre om si Dumnezeu; de cand a aparut omul exista una, ca rivalitatea intre tata si fiu, despre care ne vorbeste Freud; pana acum divinitatea nu si-a luat nici o palma, omul mai multe, care l-au facut sa-si vada greselile si sa se intoarca la doza abituala de divinitatecare nu este nociva ci creativa, care l-a facut sa avanseze atata.
Dumnezeu il lasa pe om sa depaseasca limita, pentru a putea vedea diferenta intreel si Suprem: omul crezand ca a ajuns la stadiul de divin suprem, uita sa puna picioarele pe pamant si sa continue sa munceasca la fel ca atunci cand si-a atins apogeul, se multumeste cu viciul puterii si incepe sa decada (priviti Roma), palma divina il trezest apoi la realitate il deprima si il ambitioneaza; omul nu e constant, divinitatea este constanta si nemuritoare, ca idealurile neatinse, care sunt neatinse pentru ca divinitatea are monopolul lor (omul le atinge pentru scurt timp, cand este divin).
In concluzie, noi oamenii nu suntem divini permanent pentru ca nu stim sa fim, mai avem de invatat... pan data viitoar invatati, fiti voi!

Mari oameni...

Ma intreb de ce lumea nu apreciaza marii oameni de cultura ai tarii si ai planetei la fel cum ii apreciaza pe cantareti sau pe sportivi. Imi aduc aminte de acele imagini cu fetele noastre care lesinau la venirea lui Michael Jackson in Romania, de oamenii care se ingramadesc sa ia autografe de la Mutu sau Chivu si tremura de emotie cand dau mana cu ei si la alte multe situatii de acest gen pe care n-are rost sa le enumar.
Ma intreb, daca ar veni in Romania Hosbawm, poate cel mai mare istoric englez la ora actuala, o eminenta in studiul istoriei contemporane, lumea s-ar ingramadii sa ia autografe, sa dea mana cu el? nu cred ca stiu nici cine este; dau un exemplu mai usor: Stefan King, un mare scriitor american cu milioane de carti vandute in intreaga lume, s-ar ingramadi cineva sa-l vada sa-l asculte? poate da, dar sigur n-ar mai veni nimeni daca pe trotuarul celalalt s-ar afla Beyonce, care dealtfel nu-i ajunge nici la degetul mic Laurei Pausini sau lui Charles Aznavour, din punct de vedere calitativ; la cel din urma nu cred ca s-ar strange prea multa lume.
Acum expun situatia mea, persoana care apreciaza sportivii la fel de mult ca oamenii de cultura: am avut acelasi sentiment de bucurie atat atunci cand am luat autografe baietilor de la Steaua, cat si atunci cand am asistat la o conferinta sustinuta de o eminenta in istoria Romei si mi-a tremurat mai mult glasul cand i-am pus o intrebare celui din urma, decat atunci cand i-am cerut un autograf lui Lacatus.
Eu cred ca omul de rand este putin atras de cultura, dar in viata nu traim doar cu panem et circum, si nu sunt mai importanti fotbalistii decat anonimii care scriu tratate si inventeaza cine stie ce ca sa ne faca viata mai comoda; eu as face o zi mondiala a acestor persoane, ca sa se faca si ele cunoscute si cu timpul mai apreciate de toata lumea. Pe caurand si fiti voi!

Tacerea

Tacerea, suna a alb, a gol, uneori a nimic, alteori a multe, Göete a spus ca e de aur, dar omul de rand o apreciaza cel mai mult cand inlocuieste cuvantul "nu" fara a-l pronunta si fara a nega posibilitatea unui "da"; mai inlocuieste si minciunile; iar eu cred ca ar trebui apreciata mai mult cand insoteste meditatia, gandul, visul, zborul spre infinit...

Sunt egoist

A fi egoist este ceva rau, sau cel putin, cuvantul egoist suna urat; a fi egoist este un pacat, sau cel putin nu e bine sa fi egoist; cuvantul egoism are ca antonim cuvatul altruism; intrebarea mea este: de cate ori in viata am fost altruisti si de cate ori egoisti? a fi altruist suna frumos, este ceva bun, este o valoare; in viata de zi cu zi cate persoane merita sa fie tratate cu altruism; si cat evoluam ca persoane folosind altruismul?
Altruismul este virtutea fundamentala a crestinismului; si crestinismul este religia care se bazeaza in colectiv si nu in persoana; poate aceasta mentalitate creata de crestinism ne face sa vedem astfel lucrurile, sa apreciem persoanele altruiste si sa le dispretuim pe cele egoiste; de ce egoismul nu poate fi o calitate (nu ma refer la un exces de egoism), spun asta pentru ca evolutia este un rezultat al egoismului; daca omul n-ar fi fost egoist n-ar fi evoluat ar fi ramas la un stadiu de anarhie, un stadiu zoologic. Ambitiile personale, sloganul "scopul scuza mijloacele" au trezit in om foamea de mai mult si de descoperire; toate operele de arta in special cele din epoca medievala si moderna ascund subt frumusetea lor cele mai urate sentimente (egoismul, setea de putere, fala, mandria etc) care au emanat din sufletele acelor regi, nobili sau papi care au sponsorizat artisti de-a lungul timpului.
Marii oameni au recurs si ei la egoism pentru a-si indeplini obiectivele; toate aceste exemple le-am expus pentru a evidentia importanta acestor "defecte" in viata noastra (nu ma refer aici la folosirea lor in exces); cred ca omul nu poate sa fie fericit daca nu este umpic egoist, daca, cateodata, nu renunta la a face pe plac celorlalti pentru a-si satisface dorintele; cateodata suntem prea altruisti, ne gandim prea mult la cel de langa noi, si uitam sa ne gandim la noi, ne instrainam fata de noi insine.