miercuri, 1 aprilie 2009

Spre divinitate

Acum cateva zile, gratie unor circumstante de care sunt legate vietile noastre, gandul mi-a zburat la idea de divinitate; aceasta idee este foarte prezenta in gandirea omeneasca, inca de la aparitia constiintei; exista o obsesie a omului si in acelasi timp o frica de a fi divin; de cele mai multe ori se simte nepregatit.
Ateii vorbesc despre Dumnezeu ca despre o creatie a mintii umane; Feuerbach zice ca Dumnezeu este o serie de dorinte, aspiratii ale omului adunate la un loc; imi aduc aminte ca acum cativa ani, intr-o ora de religie, in Spania a venit vorba despre Feuerbach (copiii, nici nu stiau cine a fost), si profesorul ne-a intrebat: "Cum este Dumnezeu?"; pe langa raspunsurile: atotputernic, infinit etc, s-au dat raspunsuri de tip: smecher, sexy, frumos etc; profesorul a demonstrat ca Feuerbach a avut dreptate; alte religii, ca de exemplu cea greaca i-ar da si mai multe dreptate, din moment ce Zeus era mai vicios decat oricare tiran de pe terra si avea tot ceea ce n-ar refuza niciodata un om de rand: putere si nemurire.
Puterea il face pe om sa inceapa sa se creada divin; cand o persoana are atata putere incat sa poata sa faca ce vrea, atunci incepe sa se simta divina si eterna, desi in practica eternitatea humana nu exista (cel putin in aceasta viata); cezar s-a considerat zeu si dupa el o serie de imparati romani, faraonii erau zei si regii din mesopotamia trimisi ai zeilor, la fel ca regii absolutisti din epoca moderna (Ludovic al XIV-lea este un bun exemplu) si ma incumet sa spun ca pana si omul din ziua de azi se simte intr-un fel divin, a descoperit atatea si a avansat atat de mult, incat a ajuns sa creeze oameni pe cale artificiala; poate ca puterea de a procrea il face pe om sa se simta asemanator divinitatii, dar deasemenea il face sa se simta o paryte oarecare din natura; faptul ca poate domina natura, o poate crea pe cale artificiala, il face pe om sa se simta divin, si maincumet sa spun ca il face sa se simta la aceeasi inaltime cu Dumnezeu. pare ca acel "spre" din fraza "omul a fost creat dupa chipul si spre asemanarea lui Dumnezeu" este pe aproape de a fi schimbat cu un "si", ceea ce ar insemna ca este egal cu divinitatea; ce va urma, o lupta intre om si Dumnezeu; de cand a aparut omul exista una, ca rivalitatea intre tata si fiu, despre care ne vorbeste Freud; pana acum divinitatea nu si-a luat nici o palma, omul mai multe, care l-au facut sa-si vada greselile si sa se intoarca la doza abituala de divinitatecare nu este nociva ci creativa, care l-a facut sa avanseze atata.
Dumnezeu il lasa pe om sa depaseasca limita, pentru a putea vedea diferenta intreel si Suprem: omul crezand ca a ajuns la stadiul de divin suprem, uita sa puna picioarele pe pamant si sa continue sa munceasca la fel ca atunci cand si-a atins apogeul, se multumeste cu viciul puterii si incepe sa decada (priviti Roma), palma divina il trezest apoi la realitate il deprima si il ambitioneaza; omul nu e constant, divinitatea este constanta si nemuritoare, ca idealurile neatinse, care sunt neatinse pentru ca divinitatea are monopolul lor (omul le atinge pentru scurt timp, cand este divin).
In concluzie, noi oamenii nu suntem divini permanent pentru ca nu stim sa fim, mai avem de invatat... pan data viitoar invatati, fiti voi!